10.000 de apeluri la Telefonul Vârstnicului | Fundatia Principesa Margareta a României
19252
post-template-default,single,single-post,postid-19252,single-format-standard,ajax_updown_fade,page_not_loaded,,qode-theme-ver-9.5,wpb-js-composer js-comp-ver-4.12,vc_responsive

10.000 de apeluri la Telefonul Vârstnicului

10.000 de apeluri la Telefonul Vârstnicului

Telefonul Vârstnicului, prima linie telefonică gratuită de informare și asistență dedicată persoanelor de peste 65 de ani, operată de către Fundația Principesa Margareta a României, a înregistrat peste 10.000 de apeluri și 1.873 apelanți unici, proveniți din toate regiunile țării.

Analiza aspectelor sociale ale vârstnicilor din România, rezultată din primul an de activitate al Telefonului Vârstnicului, relevă că populația cu vârsta peste 65 de ani, întâmpină pe lângă neajunsurile financiare și problemele medicale, două mari provocări: accesul limitat la informație și singurătatea. Odată cu înfințarea liniei telefonice, vârstnicii din România au avut parte de peste 1.500 de ore de sprijin, informare și consiliere socială. Operatorii specializați în asistență socială ai Fundației, au oferit socializare, sfaturi practice și îndrumare către instituții abilitate să le rezolve problemele adresate.

În prezent, serviciul de reapelare de la Telefonul Vârstnicului, este folosit de peste 266 de persoane care simt nevoia de un partener de discuție. Dintre cei 1.873 de apelanți unici 37 % provin din mediul rural sau orașe mici, 32% din orașe mari, iar alți 30% din București. Vârsta apelanților diferă, cei mai numeroși se încadrează în palierul 70-80 de ani (25%), iar situația locativă arată că peste 53% dintre ei locuiesc singuri.

Telefonul Vârstnicului oferă gratuit și confidențial informații de interes general, sfaturi sau îndrumare către resursele necesare vârstnicilor, semnalează abuzuri și alină singurătatea prin conversații cu asistenții sociali care preiau apelurile. Statistic, 47% dintre apelanții la 0800 460 001 au solicitat informații utile, 20% au avut nevoie de sprijin emoțional și socializare la telefon, iar 14% au fost interesați de servicii de îngrijire la domiciliu.

Prin intermediul studiilor sociale realizate în anul 2015 și anul 2016, Fundația Principesa Margareta a României dezvăluie o realitate îngrijorătoare:  aproximativ 1.500.000 de vârstnici din România sunt afectați de singurătate, într-o mai mare sau mai mică măsură. Numărul femeilor afectate de singurătate este semnificativ mai mare decât cel al bărbaților, iar persoanele vârstnice din mediul urban resimt mai mult singurătatea.

47% dintre vârstnicii care apelează Telefonul Vârstnicului solicită informații utile, semnalând astfel că cea mai importantă nevoie a seniorilor din România este cea de informare. Dintre problemele semnalate de  vârstnici, cea a abuzurilor a fost des identificată în ultimul an de activitate: 23 de sesizări ale unor situații de abuz asupra vârstnicilor și 76 de solicitări de consiliere juridică pe diferite teme, cele mai frecvente pentru situații în care vârstnicii au rămas fără locuință. În funcție de obiectul lor, cazurile de abuz au fost redirecționate către ONG-uri, DGASPC-uri (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului), primării și puncte ale poliției locale.

Telefonul Vârstnicului a dezvoltat și activat o rețea de actori implicați în asistența vârstnicilor, este formată din 450 de organizații: instituții publice, ONG-uri și furnizori de servicii. Această rețea oferă soluții practice, intervenții punctuale și resurse existente în comunitățile locale.

Telefonul Vârstnicului a fost desemnat cel mai bun proiect de Servicii de Asistență Socială din România și a obținut Premiul pentru Originalitate la Gala Societății, ediția 2016.

În 2016 proiectul a fost finanțat de Fundația Vodafone România prin ”Connecting for Good”, Johnson Wax și susținut de partenerii media Kanal D și Radio România.

Linia de ajutor Telefonul Vârstnicului, poate fi apelat gratuit de luni până vineri, între orele 8 şi 20, la numărul 0800 460 001.

Website oficial: http://www.telefonulvarstnicului.ro

Email: telefonulvarstnicului@principesa.ro

Facebook: www.facebook.com/TelefonulVarstnicului

No Comments

Post A Comment